Am spus insa "succes" si nu "victorie" deoarece aspectele pozitive ale acestui turneu de calificare se extind dincolo de cele intamplate in teren.Voi incrca sa fiu sintetic:
:) :
- Calificarea in sine. In aceasta lume nedreapta in care este atat de greu sa te mentii sus si sa fii la masa bogatilor, calificarea la Beijing, la care valoarea ne dadea, indubitabil, dreptul, era cat pe-aci sa nu fie obtinuta (fara victoria eroica in fata Frantei la Dijon, nici macar nu ni s-ar fi oferit aceasta sansa); Astfel, aceasta echipa, cea mai stralucitoare ca joc din handbalul feminin mondial a primit un drept de recurs si o sansa de a face pasul definitiv spre astre.
- participarea publicului, a acestor copii si tineri de o rara frumusete. Jucatoarele au vazut pentru cine trudesc, pentru cine lupta. Cred ca nu avem a ne rusina in fata publicului de handbal scandinav sau coreean. Sinka Laszlo, vicepresedintele EHF, om trecut prin multe si in general batos si neinclinat spre efuziuni, a fost sincer miscat;argumentul forte al Romaniei pentru organizarea de mari competitii acesta este.Chiar daca nu este un atu care sa "taie" intotdeauna asul de pica numit "infrastructura", este un capital ce nu se cuvine neglijat.
- Integrarea (sper definitiva) a unei jucatoare care a fost mult prea mult timp un caz: Amariei. Sa fim bine intelesi:orice jucator este de inlocuit si oricine pune conditii pentru a-si reprezenta tara este nedemn de a o face. Dar stagiul la Cluj i-a facut bine lui Amariei (poate si arestarea kafkiana din Rusia). Era momentul sa i se ofere o sansa acestei mari handbaliste si se pare ca de data aceasta va avea maturitatea sa nu o piarda.
:( :
- Din nou echipa Romaniei e greu de tinut in priza. Inceputul jenant cu Japonia si victoria in extremis cu echipa lui Lakomy (cata inversunare la Niedzwiedz si celelalte, contrastand cu lipsa de conectare la joc a olimpicelor tricolore:razboiul a 2 lumi) dovedesc o anume lipsa de resurse psihice care s-ar putea sa ne coste scump. Poveste: in 1988,la Seul, turneul olimpic de baschet masculin avea acelasi format cu turneul feminin de handbal al Olimpiadei pekineze; Iugoslavia alinia singurul Dream Team autentic al istoriei baschetului: Drazen Petrovic, Divac, Kukoc, Paspalj, Radja, Djordjevic, Zdovc si altii. Spulberand totul in grupa, Yugoslavia Magna avea sa piarda ultimul meci, "irelevant" cu Porto Rico. Aceasta infrangere la 1 punct avea sa-i arunce pe baietii lui Zivkovic pe un culoar care urma sa faca diferenta dintre aur si argint. Aceasta generatie-miracol a baschetului european avea sa castige ulterior titlul continental in 1989 si pe cel mondial in 1990. Dar cel mai pretios aur din lume, cel olimpic, a ramas pierdut... Vrem sa patim la fel? Cred ca la noapte voi visa ca am batut Norvegia si Franta si am pierdut la Kazahstan si Angola, ajungand in sferturi cu Rusia lui Trefilov. Si ma voi trezi scaldat in sudori reci.
- in continuare avem probleme pe posturi
- problemele logistice (luminozitate, tabela) si mai ales incidente de tipul celui cu numarul Florinei Barsan."Errare humanum est, perseverare diabolicum". Ma cutremur de lipsa de profesionalism in care se complac unii factori responsabili
- slabiciunea presedintelui IHF, Hassan Mustapha, incapabil sa negocieze cu CIO si BOCOG, a dus la mentinerea absurdei cifre de 14 jucatoare in lotul pentru JO.Aceasta va afecta toate echipele (in fond este vorba de o cruzime fata de sportive), dar intr-o masura si mai mare pe acelea care manifesta deficiente in pregatirea fizica. Ma tem ca facem parte dintre acestea.
PS Sunt fericit pentru prezenta la turneul bucurestean a galeriei din Deva, cea mai frumoasa din Romania :)
